Potrivit ISU Buzău, pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren, în județul Vrancea, în localitatea Sihlea, zona făcând parte din raionul de intervenție al pompierilor din Râmnicu Sărat.
„Arde mocnit la compartimentul motor al locomotivei. Nu sunt flăcări. Nu sunt probleme să se propage incendiu. Mecanicul a observat că iese fum și a sunat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Crețu.
Crețu a mai precizat că trenul este unul de persoane, în cele trei vagone fiind aproximativ 300 de persoane.
„Toți călătorii sunt în regulă. Sunt în vagoane”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Buzău.
ISU Buzău intervine cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.